Dupa cum ziceam ...

Am revenit cu datele privitoare la articolele cu caracter cultural din data de 17 noiembrie din mediul online. Pastram acelasi esantion, chiar daca e destul de prost ales, si anume, tirajul(Adevarul, Jurnalul, Evz, Gandul, Ziua, Libertatea, Click, Cancan).
Da, stiu... ce legatura are traficul online cu tirajul unei publicatii? Nici unul! ...insa nu am cum sa schimb acum numele ziarelor pt ca nu o sa mai intelegem nimic. Asa ca rog un pic de intelegere:D

Ziua de marti, 17 Noiembrie 2009 ne-a rezervat urmatoarele cifre: 28 de articole din sectorul vizat de noi...tot 28:D

Subiectele cele mai vehiculate vizeaza filmele(8articole), muzica(5) si literatura (4).

Ziarele cele mai active pe aceasta piata au fost Gandul si Ziua, cu cate 7 materiale din aceasta nisa, pentru ca Jurnalul National si Evz sa aiba cate 5. Astfel ultimile 2titluri se mentin sus atat in format palpabil cat si in cel electronic. Adevarul merge pe o linie depreciativa si are doar 2 articole. Apreciem in schimb uimitorul salt inregistrat de Ziua, care in ziua precedenta era pe cea mai de jos treapta a acestei scari (ingrata pozitie - langa tabloide).

Desi esantionul pare total inadecvat subiectului, merita atrasa atentia ca pana si doua dintre cele 3 "ziare de scandal" au cate un articol de factura culturala (Libertatea si Click).

La fel, trebuie adus in discutie ca avem si o prezenta neintalnita in ziarele de la tejghea si anume doua stiri din lumea teatrului, care nu pot face decat sa ne bucure si sa creeze asteptari si mai mari:p

P.S.: N-a iesit tocmai ce am vrut eu, dar macar stiu unde am gresit si ce voi avea de corijat in urmatoarea tentativa de "statistician".

Ne-am culturalizat destul azi?

M-am trezit azi cu o sete nebuna de articole culturale. Si am zis sa vad ce s-a publicat pe acest palier in ziua de 16 noiembrie. Si iau frumusel o listuta a primelor opt ziare (tiraj) si incep sa rasfoiesc, sa citesc, sa numar si sa clasific. Asa am ajuns la niste rezultate pe care nu vreau sa le interpretez (nu am niciun fel de pregatire sociologica si prefer sa nu imi fac publice opiniile:p) , dar despre care cred ca sunt relevante pentru tarisoara in care traim.

Astfel, in zece publicatii avem de a face cu 28 de articole din spectrul mai sus mentionat.

Materialele sunt repartizate astfel in: 7 articole despre muzica, 7 film, 6 literatura, 5 arte plastice, 1 dans, 1 foto, 1 desene animate.

Ziarele care se pot mandri ca acorda cea mai mare atentie culturii sunt: Jurnalul National, Evenimentul Zilei si Adevarul cu 10, 7, respectiv 6 stiri. Da, am zis corect, din cele 10 care inglobeaza 28 de articole, primele trei strang deja 23 :D

Nu trebuie uitat ca in primele 10 se afla si tabloidele (Libertatea, Cancan, Click!), cum, la fel de bine, nu trebuie uitat ca este si o publicatie care nu a avut nicio prezenta in acest clasament, deci nu a putut intra in cursa sau sub incidenta respectului meu :p (Ziua).

E mai interesant Macovei?

P.S.: Maine repet exercitiul cu variantele electronice ale acelorasi titluri.

Noaptea - Elie Wiesel

“Am pierdut ce era mai important. Credinta.” Sunt cuvintele baiatului de 15 ani ce pe parcursul unui an a schimbat climatul calm al caminului din Sighet cu teroarea lagarelor Auschwitz, Buna si Buchenwald. Daca prefata nu ne-ar avertiza de veridicitatea faptelor ce ni se vor perinda pe parcursul celor 130 de pagini am crede ca avem de a face cu un parcurs initiatic pe taramurile macabrului. Descoperim astfel, o data in plus, teroarea, cruzimea si lugubrul in cele mai pure forme ale sale si in cele mai negre ipostaze ale conditiei umane.

Tainele Talmudului, relatia tata-fiu, maturizarea prematura intregesc un tablou care nu va putea iesi niciodata de sub tutela sumbra a contextului in care e plasata actiunea, Holocaustul. Toate acestea privite prin ochii micului Eliezer, care, in ciuda varstei fragede, reuseste sa constientizeze pe deplin cursa in care este prins, cea a supravietuirii.

Daca cele scrise mai sus nu suscita interesul pentru lectura atunci ganditi-va ca opera de fata a fost scrisa la indemnul lui Mauriac, cu care autorul s-a aflat in relatii foarte bune, si ca aveti in fata cuvintele laureatului Nobel pentru pace din anul 1986.

Si noi, romanii, nu avem prea multi laureati ai inaltei distinctii mai sus mentionate.

P.S.: Al saptelea de pe randul doi din imagine este chiar autorul cartii.

Soniecika - Ludmila Ulitkaia

Un diminutiv ce formeaza un veritabil oximoron cu taria de caracter desprinsa din 20 de ani de lectura. Fiica a unui mecanic, model al bolsevismului interbelic rus, Sonia reprezinta coloana vertebrala a unei povesti pe ale carei meandre Ludmila Ulitkaia ne poarta in decursul celor peste 100 de pagini.

Itinerariul incepe intr-o biblioteca din Sverdlovsk unde, cufundata cu placere in rutina ce o presupunea postul sau, protagonista il intalneste pe cel ce-i va deveni sot, Robert Viktorovici. Pictor de prima mana, acesta este surprins de contextul politico-istoric intr-un URSS ce nu „inghite” prea bine trecutul sau boem petrecut in Paris si il arunca in mocirla lagarelor anilor '20 ai secolului trecut. Cuplul este fortat de aceste circumstante sa isi schimbe domiciliul de cateva ori pana cand ajunge sa gaseasca, in Moscova, o casa ce va deveni polul centralizator al familei si implicit al actiunii. Astfel, fermentii ce ii lipseau barbatului, grupul de prieteni din aceeasi sfera ce se contureaza, discutiile sfarsite tarziu in noapte pe cele mai diverse teme: de la poezia rusa contemporana pana la „gigantul gandirii cu capul plesuv”, au ca punct comun acest lacas. Intre timp in context apare si fiica celor doi, Tania, care in prima instanta nu pare a mosteni nici atractia catre lectura a mamei si nici aerul aristocrat al tatalui. Pe fondul unei adolescente tipice, in care isi fac loc primele experiente sexuale, dar si tumultul sentimental, fata cunoaste la scoala o colega orfana. Iasia, o tanara poloneza care de la varsta de 12 ani renunta a-si mai aprecia trupul la adevarata valoare, este introdusa in casa Soniei si a lui Robert Viktorovici.


De aici, traiectoria rectilinie a naratiunii este intrerupta si viata cuplului se schimba ireversibil. Sotul si Iasia cad succesiv unul in mrejele celuilalt, cu atat mai mult cu cat poloneza se muta sub acelasi acoperis cu el, si intre ei se infiripa o poveste tipica pentru un autor rus. Fata iubeste la nebunie vecinatatea unui spirit liber iar barbatul gaseste in ea motorul unei noi etape artistice – cea care ii va desavarsi opera. Toate aceste lucruri nu trec nevazute de sotie si fiica, insa niciuna dintre ele nu are vreo reactie expansiva. In timp ce Tania priveste lucrurile din prisma tinerei egocentriste in care orice altceva ce nu are legatura cu ea e derizoriu, Soniecika priveste matur aceasta situatie pe care nu are de gand sa o lase sa ii scape de sub control si reactioneaza cu un puternic sentiment matern in directia Iasiei. Astfel, ea gaseste de cuviinta sa accepte situatia, cu atat mai mult cu cat are certitudinea din partea sotului ca aceste fapte nu vor afecta statutul dobandit in fata altarului. Finalul apoteotic este prezis de evacuarea din casa ce ii adapostise pe cei patru in decursul celor cativa ani. Prima care iese din tablou este Tania, care ia calea Petersburgului, dupa Aliosa, iubitul sau, pentru ca mai apoi sa aflam de ea ca s-a stabilit in Elvetia. Urmatorul este Robert Viktorovici care sufera un atac cerebral in patul din atelier alaturi de amanta sa. Pentru ca ultima care sa plece sa fie fata orfana ce se va stabili in Paris si va deveni sotia unui instarit tanar francez.

Finalul ne surprinde o batrana care refuza cat se poate de natural invitatiile in Elvetia sau in Franta de la cele doua fete si care prefera sa astepte primavara pentru a putea merge la mormantul sotului cu cateva flori albe.

Ludmila Ulitkaia, Soniecika, ed. Humanitas, 2004, trad. din lb. rusa de Gabriela Russo.